|
renegatu
Moderator
Din: Suceava
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 34
|
|
Tocmai am rupt cateva foi in care imi urlam suferinta nevinovata; de ce nevinovata? Nu eram in stare sa vad oglinda, oglinda de care am fugit toata viata, acea oglinda care ma arata pe mine exact ca mine. Am fugit mereu pana azi. Azi am decis sa privesc, sa recunosc, sa vad cu adevarat.
Am plans destul pentru Ea, nu stiu nici daca mai merita, nici daca e bine, nici macar daca mai plang cu adevarat sau este doar un impulsul inertiei. La urma urmei ce este durerea, ce este durerea mea, inversul fericirii am auzit eu pe undeva. Dar eu am fost vreo-data fericit. Da! Cand eram cu Ea, langa Ea.
Dar nu mai plang, mi-au secat si lacrimile si suferinta disperarile, tot. Sufletul meu acum ma impinge spre o noua lume. O lume noua de care scapasem cand am cunoscut-o pe ea. Ma intreb daca e bine, nu, nu e bine, dar de data asta nu am motive sa imi pese. Ma indrept spre nudul acelui lumi fara a ma chinui sa-i caut un sens vietii mele, oricum nu am niciunul si oricum doar nebunii cauta sensuri.
Cine este Ea? Intr-adevar o intrebare buna si cu adevarat inteligenta. Ea este Ea. E sufletul acela ce nu am fost eu niciodata, copilul din mine ce l-am ucis cu bestialitate acum mult timp. E speciala zic eu, dar nu stiu cine este. Nu o cunosc cum nu am cunoscut-o niciodata.
Am stat in bratele ei, i-am simtit respiratia, tremurul lasciv al trupului si-mi placea. Mi-am eliberat sufletul langa Ea, am simtit cu adevarat. Totul insa a trecut. Nu ma voi plange de nimic si asa nu ma asculta nimeni.
De ce m-am despartit? Sunt sigur ca eu sunt vinovatul si imi pare rau. Numai eu si cu Dumnezeu stim cu adevarat cat am suferit si mai arde in mine acea flacara a durerii. Initial am zis ca Ea e vinovata ca ea nu a stiut sa ma inteleaga, apoi am zis ca nu mai am importanta cine e vinovatul. Acum zis: eu sunt vinovatul. Nu am stiut sa vad dincolo de lume, ce mi-o creasem, am trait prea mult cu ochii aruncati in trecutul tembros. Am gresit cand am vorbit prea deschis de pacatele mele. Pacatele sunt pentru DUmnezeu, nu pentru oameni ca mine. Cum mie imi ia ingrozitor de mult timp sa iert si cum nu uit niciodata asa sunt si altii.
Mereu ziceam ca altii sunt vinovati, altii ... nu am stiut sa privesc in oglinda in mandria mea si in egosimul meu am piedut-o.
Cum ziceam nu mai plang, ce rost ar mai avea? M-am resemnat si incep sa imi cladesc o noua lume, sper ca mult mai buna. O lume in care nu mai iert pe nimeni si nu mai inghit nimic, nici pe mine. Cine greseste trebuie sa plateasca indiferent de pret.
Incerc sa imi omogenizez gandurile, ideile, probabil o sa vorbesc si cu Ea, nu ca sa-i cer impacarea, nu o merit, ci doar ca sa-mi cer iertare. Nu sper sa mi-o ofere si nu imi fac vre-o obligatie morala, doar incerc sa inchid gura ingerului meu veghetor.
Dupa zile de suferinta, nu multe e foarte adevarat, dar de o suferinta crunta, am inteles ca s-a daramat totul si nu o sa-i pup picioarele pentru simplul fapt ca nu ma poate ierta nimeni, nici macar eu.
Mereu am fugit cand a fost mai greu, cand simteam ca ma ataca ceva peste puterile mele, cand nu puteam decat sa tin decat dintii inclestati, cand cadea cortina fara sa primesc eu aplauze. Fugeam mereu fara jena si fara parauri de rau, de fapt nu mi-a parut niciodata bine pentru faptele mele indiferent de consecinte. Pacat ar zice unii. Eu zic doar atat: nu are sens sa ma mai gandesc, trecutul e doar cenusa, fantome si umbre, niciunele dintre acestea nu pot face rau decat daca credem in ele.
Acum am fugit, singura data cand imi pare rau si cand nu trebuia sa o fac. Am fugit pentru ca simteam prea intens, mi-era frica de puterea ei din mintea mea. Era mult prea mare pentru mine. Nu o mai puteam stapani si pierdeam incet.
Sa ma duc sa-i vorbesc despre asta? Ce rost ar avea? Oricum a trecut timpul nostru, al meu si al ei. Astazi regret ca am fugit atunci , regretele nu incalzesc pe nimeni. Oamenii cu regrete sunt oameni morti. Nu vreau sa mor.
O sa dau totul uitarii, probabil si aceasta foaie ce o scriu, pe ea, pe noi, moementele frumoase. Am auzit ca este bine sa ne aducem aminte momentele frumoase. Dar nu se poate sa ne amintim doar de acele clipe, viata e legata de la o clipa la alta doar copii cred ca totul e frumos, si nu au amintiri.
Eu am amintiri de toate culorile dar sunt numai amintiri. Asta am inteles azi.
|
|
